Administratorul Public – Alucai Geani- Augustin
In conformitate cu prevederile Legii 215/ 2001 privind administratia publica locala la nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate.
Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.
Primarul poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.
Administratorul public asigură managementul eficient al bunurilor proprietate publică şi privată ale comunei şi are atribuţii de coordonare a compartimentelor Implementare fonduri nerambursabile şi administrarea domeniului public şi privat.
- organizarea, coordonarea si gestionarea activităţii institutiei;
- estimarea, asigurarea si gestionarea resurselor umane, financiare, tehnice si/sau materiale;
- evaluarea, revizuirea si propunerea de recomandări pentru pentru îmbunătăţirea practicilor curente;
- formularea de politici, strategii si proceduri noi, actualizate sau îmbunătăţite;
- elaborarea de planuri de acţiune pentru implementarea politicilor si strategiilor;
- monitorizarea si evaluarea implementării, dupa caz, de politici, strategii, programme;
- orice alte competenţe specifice instituţiei si postului, în limitele legii.