Asistență socială / Alocații (Cereri Tip)

Asistență socială / Alocații (Cereri Tip)

Sistemul de asistenta sociala din Romania reglementează modul de aplicare a legislatiei nationale în domeniul asistenţei sociale adaptată la nevoile comunităti din  Comuna Cristesti, judetul Botosani.

Descentralizarea sistemului de asistenta sociala a inceput relativ tarziu, dupa anul 1995, cand au fost infiintate la nivel de judet birourile de asistenta sociala si de prestatii sociale.

La nivel de judet, au fost infiintate Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, acestea din urma fiinf finantate de la bugetul de stat si avand rolul de a identifica nevoile sociale ale comunitatilor subordonate. Mai tarziu, incepand cu anul 1998, odata cu modificarile legislative in raport cu directivele Uniunii Europene, descentralizarea serviciilor si prestatiilor sociale a continuat, infiintandu-se la nivel de orase Directiile de Asistenta Sociala din cadrul primariilor, ca servicii publice de asistenta sociala.

Datorita faptului ca aceste servicii sunt finantate si intretinute din bugetul local, la nivel de comune nu sunt infiintate aceste servicii (SPAS), existand numai persoane desemnate sau compartimente de asistenta sociala.

Misiunea – Compartimentului de asistenta sociala este aceea de identificare a nevoilor sociale individuale , familiale si de grup, consiliere si sprijin pentru familiile si persoanele aflate in dificultate din comuna Cristesti, judetul Botosani 

Scopul – este îmbunătăţirea calităţii vieţii acelor beneficiari care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă.

Asistenţa socială la nivelul compartimentului de asistenta sociala se realizează prin acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea de servicii sociale.

Principalele Obiective:

Asigurarea de servicii sociale de calitate, flexibile, respectând standardele generale în domeniu.

  • Informarea continuă a beneficiarilor referitor la serviciile şi prestaţiile sociale acordate.
  • Colaborări cu instituţii publice şi ONG-uri, prin realizarea de parteneriate, proiecte şi programe de combatere a marginalizării sociale.
  • Implementarea unor programe de prevenire a marginalizării sociale, a situaţiilor de risc şi a dependenţei de sistemul de protecţie socială.

Domeniile de activitate:

  • Protecţia copilului şi familiei
  • Protecţia persoanelor vârstnice
  • Protecţia persoanelor cu handicap
  • Protecţia persoanelor şi familiilor cu venituri mici

Urmatoarele categorii de persoane constituie in mod special obiectul interventiei activitatilor de asistenta sociala:

  • familii sarace: familii fara venituri sau cu venituri mici in care unul dintre parinti este somer, familii monoparentale, familii cu multi copii al caror necesar depaseste veniturile parintilor;
  • copii care traiesc in mediu familial si social advers, abandonati si institutionalizati;
  • minori delincventi, tineri neintegrati;
  • persoane dependente de droguri si/sau alcool;
  • persoane abuzate fizic si sexual;
  • persoane cu handicap fizic si/sau psihic;
  • persoane cu boli cronice si degenerative fara sustinatori legali;
  • persoane in varsta aflate in incapacitate de autoservire;
  • persoane care au suferit in urma calamitatilor naturale, sociale;
  • persoane care au suferit discriminari (sociale, fizice, economice, psihologice) – grupari minoritare cu mai putine drepturi fata de populatia majoritara.

Asistenta sociala, ca parte esentiala a protectiei sociale, reprezinta un mod operativ de punere in aplicare a programelor de protectie sociala pentru categoriile sus mentionate. Ea asigura prin serviciile sale specifice atenuarea partiala a inegalitatilor existente.

Sistemul de asistenta sociala se bazeaza pe principiul sprijinirii persoanelor aflate in dificultate la un moment dat in functie de necesitatile lor, sursa financiara fiind reprezentata de fonduri bugetare de stat sau fonduri obtinute de la indivizi sau comunitate; in acest caz, prestatia se face in functie de nevoile existente, conform principiului solidaritatii sociale si nu dependent de contributia personala anterioara.

Sprijinul acordat persoanelor in nevoie prin sistemul de asigurari sociale nu este precizat decat in limite mici prin lege, urmand a fi specificat prin analiza individuala a cazurilor, pentru care este nevoie de anchete sociale efectuate de specialisti:

  • ajuta oamenii sa-si imbunatateasca competentele si capacitatea de a-si rezolva singuri problemele;
  • asistentul social are menirea de a ajuta oamenii sa obtina resursele materiale necesare asigurarii unei calitati a vietii la un nivel decent facilitand accesul spre serviciile sociale adecvate, in cadrul legal oferit de politicile sociale ale tarii;
  • asistentul social stimuleaza organizatiile si institutiile in oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor;
  • asistentul social va trebui sa urmareasca imbunatatirea relatiilor clientului ce celelalte sisteme si subsisteme de care depinde integrarea sa sociala. Facilitarea interactiunilor dintre indivizi si celelalte persoane care traiesc in mediul lor va contribui la o mai buna adaptare a acestora la cerintele mediului social si le va spori sansele dezvoltarii autonomiei;
  • asistentul social are rolul de a influenta relatiile dintre diferite institutii si organizatii implicate in activitatile de asistare, in sensul unei mai bune colaborari in favoarea clientilor;
  • influentarea politicilor sociale pentru favorizarea aparitiei acelor legi sau masuri care sa conduca la un mai mare grad de echitate sociala a cetatenilor si sa asigure o calitate mai buna a vietii pentru categoriile defavorizate de populatie.

DESCARCATI DOCUMENTELE NECESARE DE MAI JOS!

Sari la conținut