Programul Rabla Local

Programul Rabla Local

Referitor la Programul Rabla Local (Programul privind casarea autovehiculelor uzate), Primăria comunei Cristesti vă informează că a fost semnat contractul de delegare între Comuna Cristesti și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Pasul 1:

Persoanele declarate eligibile de catre AFM trebuie sa se prezinte la Primăria Cristesti pentru depunerea urmatoarelor documente:

  • Cerere de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate;

  • Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

  • Actul de identitate al solicitantului, în copie conformă cu originalul;

  • Cartea de identitate a vehiculului, în copie conformă cu originalul;

  • Certificatul de înmatriculare, în copie conformă cu originalul;

  • Certificat de atestare fiscală din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, emis de ANAF Botosani;

  • Certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local;

  • Împuternicire în original sau copie legalizată, dacă este cazul;

  • Actul de identitate al împuternicitului, în copie conformă cu originalul, dacă este cazul;

  • Extras de cont.

Pasul 2:

După ce reprezentanții Primăriei Cristesti aprobă dosarul, aveți termen 5 zile lucrătoare să încheiați contractul de finanțare cu instituţia locală (fără contractul de finanţare NU puteți merge către un centru autorizat de casare), în caz contrar dosarul se respinge;

 

Pasul 3:

După semnarea contractului de finanţare cu Primăria Cristesti, aveți la dispoziţie 30 de zile să vă prezentați la sediul Primariei cu urmatoarele documente în original:

  • adeverința de dezmembrare de la un colector autorizat, având mențiunea că autovehiculul conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispositive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație,

  • certificatul de radiere din circulație

  • dovada scoaterii din evidenţa fiscală.  

Pasul 4:

Stimulentul de casare de 3.000 de lei va fi virat în termen de 30 zile în contul dvs. de la depunerea la Primărie a adeverinței de dezmembrare, a certificatului de radiere şi a dovezii scoaterii din evidenţa fiscală în original.

Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanţare

(1) Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
(2) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.
(3) În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.

Anexa 2: Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat

Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.

Anexa 3: Procedură internă

Solicitanţii de finanţare, respectiv proprietarii de autovehicule uzate care doresc să solicite stimulentul de casare se vor putea înscrie în aplicația AFM, accesând legătura: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

După finalizarea perioadei de înscriere a persoanelor fizice, AFM va comunica Primăriei lista cu persoane fizice care s-au înscris în program, în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare. Primăria, pe baza situației primite, va transmite notificări tuturor persoanelor înscrise în program.

Prin această notificare, solicitanții stimulentului pentru casare vor primi modelul cererii privind acordarea stimulentului precum și documentele necesare a fi anexate acesteia în vederea verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate.

Cererea de acordare a stimulentului de casare, însoțită de documentele justificative obligatorii care atestă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute, vor fi depuse online folosind datele privind utilizatorul și parola alocate prin accesarea site-ului ce vă va fi indicat.

Pentru solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, se vor încheia contracte de finanțare între beneficiarul programului ”Rabla local” și Comuna Cristesti.

Doar după încheierea contractului se poate trece la etapele următoare: radierea și scoaterea mijlocului de transport uzat din evidența fiscală a Poliției, apoi transmiterea către Primărie a documentelor doveditoare.

După finalizarea acestor etape, Primăria virează stimulentul de casare în contul bancar indicat de către beneficiarul finanțării.

Beneficiarii finanțării vor fi monitorizați pentru o perioadă de 3 ani, în care se vor angaja ca nu își achiziționeze autovehicule cu norma de poluare Euro 5 si/sau inferioara. În caz contrar, vor fi obligați să restituie stimulentul acordat.

Sari la conținut