COMUNICAT DE PRESA: Încep înscrierile privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică prin programul ”CASA VERDE”

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea
solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri
fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de
consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 29 mai – 31 mai 2023, prin intermediul aplicației informatice pusă la
dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în
Program. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie
2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59.

Pentru neclaritati, intrebari sau indrumari, va rugam sa veniti la sediul Primariei Cristesti, intre orele 09:00-15:00, in biroul domnului primar Lucian Borfotina.

Etapele programului:

a) publicarea pe pagina de internet www.afm.ro a informațiilor necesare demarării sesiunii de
validare a instalatorilor;
b) aprobarea instalatorilor;
c) încheierea contractelor de participare;
d) depunerea garanției de către instalatorii cu care a fost încheiat contract de participare;
e) publicarea listei instalatorilor validați;
f) publicarea pe pagina de internet a AFM a informațiilor necesare demarării sesiunii de
înscriere a solicitanților;
g) încărcarea în aplicație a documentelor necesare de către solicitanți și rezervarea sumelor
aferente finanțării prin înscrierea în aplicație, etapă care poate fi derulată în paralel cu acțiunile
menționate la lit. b)—e);
h) selectarea de către solicitanți a unui instalator validat, prin intermediul aplicației;
i) analiza documentelor încărcate de solicitanți de către instalatorul selectat;
j) aprobarea/respingerea/refuzul solicitanților de către instalator, prin intermediul aplicației;
k) aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanților, în baza listelor generate de aplicație;
l) contestarea rezultatului de către solicitanți;
m) semnarea contractelor de finanțare de către unitățile de cult, generate prin intermediul
aplicației;
n) implementarea proiectului;
o) decontarea sumelor solicitate de instalatorii validați;
p) verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilității beneficiarilor și a
documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eșantion;
q) monitorizarea beneficiarilor.

Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea
documentelor necesare.

Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicație.

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicație sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;
b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat,
emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului
Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri
ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei
rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație,
din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit
de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul
de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în
plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi
de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este
proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de
solicitant și în format electronic;
e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale
trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor construcții,
dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru
care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

Solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni.

În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil
identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care
îndeplineşte criteriile de eligibilitate.

Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la
adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.

Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicație sunt:
a) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat,
emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor,
în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri
ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei
rază teritorială își are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație,
din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit
de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul
de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în
plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi
de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este
proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; acesta poate fi obținut de
solicitant și în format electronic.

Solicitantul unitate de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni,
pentru un singur imobil.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicație nu vor mai putea fi
modificate sau reîncărcate ulterior.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei
contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Sari la conținut