Nu departe de drumul ce leagă Iaşii de Botoşani, pe vechea moşie a familiei boierilor Cristescu, stă martoră tăcută a ultimului sfert de mileniu o bisericuţă de lemn.
ziarullumina.ro
Construită la 1771, din osârdia şi dragostea faţă de Dumnezeu a boierilor ce-au stăpânit pe rând moşia Cristeşti, aceasta vine dintr-un timp marcat de grija pentru cele ale sufletului.
În stânga drumului Botoşanilor, în apropierea unei cunoscute vetre spirituale din această parte de ţară – Schitul Zosinului, înaintând pe un şleau ce urcă peste ogoare şi coboară, apoi, abrupt, şerpuind printre gospodăriile îngropate în verdele verii, se găseşte vechea aşezare de la Cristeşti, fostă moşie boierească. Într-o latură a satului, pe locul pe care odinioară se înălţa un pâlc de pădure de salcâm, se află biserica de lemn – monument istoric. Un tărâm al liniştii depline, în care intri parcă scuturându-te de tot ce-i zădărnicie în lumea tot mai grăbită în care ne mişcăm. Locul, o poiană întinsă, străjuit de salcâmi bătrâni – urme ale vechii păduri de altădată, pare să fi fost decupat dintr-un alt timp şi să fi fost adus aici spre a te ajuta să regăseşti firescul legăturii cu Dumnezeu. Mângâiat de soare şi binecuvântat de ploile repezi ale verii, verdele împărăţeşte cu vigoare peste toată întinderea din jurul vechiului lăcaş de lemn.
Trec cu sfială pe sub clopotniţă şi intru în această împărăţie tainică. O alee ocrotită de arbori seculari desparte lumea de afară de pacea învăluitoare a lăcaşului. Am înţeles, într-o clipită, de ce nici până astăzi, după un sfert de mileniu de când a fost ridicată, sătenii de la Cristeşti n-au renunţat la bisericuţa aceasta modestă, de lemn, şi nu şi-au ridicat alta mai trainică, de zid. Pentru că aici, între bârnele îmbătrânite, în mirosul dulceag de lemn vechi, sub privirile blajine ale sfinţilor de pe icoanele înnegrite, şi-au aşezat vieţile, cu cele bune şi cele rele, rugându-se neîncetat.
Stilul arhitectural
Biserica este construită din lodbe groase, de stejar, cioplite din bardă, în stil specific lăcaşurilor moldoveneşti. Legenda spune că lemnul ar proveni din Pădurea Ursoaia, ce exista odinioară în apropierea drumului Botoşanilor. Bârnele, dispuse orizontal, sunt încheiate la colţuri „în cheotori“ şi sunt aşezate pe o temelie de piatră de râu. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, biserica a fost blănită cu scândură la exterior, pentru o mai bună protecţie a interiorului de frigul şi umezeala de afară. Tehnica aceasta se practica frecvent în cazul bisericilor de lemn în acea perioadă. La exterior se remarcă astăzi doar consolele pe care se sprijină acoperişul, celelalte elemente de arhitectură fiind acoperite de scândura de protecţie.
Interiorul
Iniţial, spaţiul din interior al bisericuţei era împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Cafasul de astăzi nu exista. Pronaosul era despărţit de naos printr-un perete cu o uşă laterală. „La 1897 s-a dărâmat acest perete, s-a creat cafasul şi a dispărut pronaosul. A rămas doar naosul – un singur trup, aşa cum se vede şi azi“, explică părintele Macovei. O inscripţie lapidară, în slavona veche, de pe portalul uşii de intrare în pronaos, lămureşte asupra datei la care lăcaşul a fost ridicat: „văleatul 1771“.
Catapeteasma bisericii este cea originală. „Am 24 de ani de când sunt preot aici şi am prins mulţi bătrâni în viaţă. Ei povesteau că această catapeteasmă a fost adusă de moşieri de la o biserică din apropiere ce arsese“, spune preotul paroh de la Cristeşti. În decursul istoriei sale, catapeteasma nu a fost niciodată restaurată. Astăzi, din cauza degradării tot mai accentuate, aceasta necesită de urgenţă o astfel de intervenţie.
Patru icoane de dimensiuni mari, dintre care două reprezentându-i pe Mântuitorul şi pe Maica Domnului, sunt cele mai de preţ odoare ale acestui lăcaş. Ele constituie, de altfel, şi prioritatea numărul unu a părintelui Macovei. „Sunt icoane de patrimoniu, bătute în foiţă de aur. Din păcate, sunt destul de degradate. Am obţinut anul acesta o sumă de bani de la primărie, trebuie să mai adunăm ceva şi sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le putem restaura. La fel, sperăm să putem face ceva şi pentru catapeteasmă; să o curăţăm măcar“, explică pr. Macovei.
În inventarul bisericuţei se mai păstrează o Evanghelie scrisă în greaca veche, probabil adusă de vreun călugăr grec ce ar fi poposit pe meleagurile acestea venind de la Mănăstirea Coşula, din apropiere.
Reparaţii şi intervenţii
Primele reparaţii consemnate în registrele parohiei au fost făcute la 1897, atunci când în interior s-a construit cafasul. Apoi, în 1957, în timpul preoţiei părintelui Ioan Obuf, s-au făcut reparaţii generale. „Atunci, biserica era vopsită pe dinăuntru. El a întărit soclul de piatră al bisericii, a căptuşit pe dinafară cu scândură şi a vopsit“, spune parohul de la Cristeşti. Ultimele reparaţii generale au fost făcute de părintele Petrică Macovei, în 2007-2009. În 2007 s-a refăcut din temelii clopotniţa, întocmai după tiparele celei vechi, biserica fiind monument istoric. „Clopotniţa a fost o urgenţă, pentru că era extrem de degradată, iar stâlpii de sprijin, practic putreziţi. A fost refăcută, cu toată documentaţia de specialitate aprobată de cei de la Direcţia Monumente“, spune pr. Macovei. În 2009 s-a întărit din nou soclul şi s-a revopsit exteriorul. De asemenea, a fost schimbată draniţa de pe acoperiş.
„De biserică avem nevoie tot timpul“
Bisericuţa boierilor Cristescu a fost, de-a lungul istoriei sale, un adevărat centru cultural şi spiritual pentru oamenii de aici. În jurul ei s-a adunat mereu întreaga comunitate. Deşi, de la începutul secolului trecut, în sat există şi o biserică impunătoare, de zid, sătenii care locuiesc pe locul vechii vetre a aşezării tot la biserica de lemn se duc, „la biserica noastră“, aşa cum spun tot timpul, acolo unde au învăţat a cânta la strană, unde şi-au botezat copiii şi unde şi-au petrecut părinţii pe drumul către lumea veşniciei. „În jurul bisericii s-a păstrat toată viaţa satului. Oamenii de aici preţuiau slujitorii bisericii şi respectau ceea ce învăţau în biserică. Aici a existat cor, viaţă culturală activă. Oamenii de aici aşa spun: „De biserică şi de preot avem nevoie tot timpul“, povesteşte parohul.
Părintele Petrică Macovei e slujitor la bisericuţa de lemn a Cristeştilor din 1989. I-s dragi oamenii din parohie. E legat de ei; le ştie familiile, necazurile, durerile, dar le e şi părtaş la bucurii. A prins în viaţă, de la venirea sa aici, o seamă de bătrâni, oameni de mare valoare, de la care a aflat tot ce ştie azi despre cristeşteni şi biserica lor. „Bătrânii satului au fost o comoară. Un gol care nu va putea fi umplut vreodată. Un exponent al acestei lumi, pe ducă de-acum, este şi cântăreţul bisericii, Nicolae Herghelegiu, de 85 de ani, un dascăl de şcoală veche. Când am venit aici, încă folosea la strană cărţile în chirilică. M-a ajutat mult ca preot; am avut multe de învăţat de la el, iar în sat chiar a făcut cu adevărat cateheză. Biserica a fost sfântă pentru el“, mărturiseşte părintele.
Lăcaşul, închinat Sfinţilor Arhangheli
Biserica de lemn de la Cristeşti poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani. Asemeni altor aşezări din ţinutul Moldovei de Sus, şi aici biserica satului a fost ctitorie boierească, aşa cum sunt şi bisericile de lemn de la Hilişeu Crişan (construită de boierul Vasile Curt), de la Corjăuţi (construită de boierul C. Başotă), Cerviceşti (construită de boierul Constantin Miclescu). Sunt doar câteva exemple ce dovedesc purtarea de grijă pentru cele ale sufletului a boierilor ce-au stăpânit pământuri în această parte de ţară. Aceste bisericuţe, la fel ca şi cea de la Cristeşti, au rămas apoi moştenire satului. Secole la rând, sătenii din aceste aşezări au adus prinos de mulţumire şi rugăciune către Dumnezeu în aceste sanctuare ale liniştii şi tainei, în care Cerul pare că e un pic mai aproape de noi.
Moşia boierească a Cristeştilor
Aşezarea de la Cristeşti s-a format, se pare, la începutul secolului al XVIII-lea, din familiile lucrătorilor de pe moşia boierească. Vatra veche a satului s-a cristalizat în jurul bisericuţei de lemn. „Se presupune că acesta a fost primul lăcaş de închinăciune al satului. De asemenea, primul cimitir de la Cristeşti tot aici a existat. Şi azi se mai văd câteva cruci foarte vechi, de piatră“, a explicat părintele Petrică Macovei.
O parte dintre foştii proprietari ai moşiei se odihnesc, de altfel, în umbra bisericuţei pe care strămoşii lor au ctitorit-o: Boldur Epureanu, Teodor Cristescu, Gheorghe Cristescu, Grigore Cristescu. Satul a primit drept zestre, pentru veacurile ce au urmat, nu doar bisericuţa de lemn, ci şi vechiul conac boieresc, ce a servit ani de-a rândul drept spital comunal.
Amprenta meşterilor lemnari
În zona Botoşanilor, la fel ca în mai toată Moldova, bisericile de lemn prezintă particularităţi arhitecturale demne de semnalat. În cele mai multe cazuri clădiri scunde, foarte apropiate de tipicul caselor ţărăneşti, bisericuţele din lemn poartă amprenta meşterilor ţărani. De o mare frumuseţe rămân sistemele de boltire, extrem de variate, atât sub aspectul formei, cât şi al decorului. Cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian, autorii unui studiu solid asupra bisericilor de lemn ale Moldovei, susţin că în privinţa decorului exterior bisericuţele botoşănene poartă amprenta meşterilor lemnari ai locului, „vădind însă mărturiile incontestabile ale conştiinţei artistice“ a acestora.
Aşezate sub poale de codri, pe locul vechilor vetre ale satelor sau chiar în mijlocul aşezărilor de azi, bisericile de lemn sunt martorele unui anumit tipar comunitar. Specialiştii plasează tradiţia construirii bisericilor din lemn până spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o expresie a preţuirii pe care omul simplu o vădea faţă de acest material, dar şi a măiestriei cu care ştia să cioplească şi să decoreze lemnul.
GALERIE FOTO:
