ANUNȚ! În atenția producătorilor agricoli din sectorul vegetal, din comuna Cristești – depunerea cererilor de acordare a grantului direct

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că depunerea cererilor de acordare a grantului direct destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, se va face la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 29 ianuarie – 08 martie 2024, inclusiv.

Măsura se implementează în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale.

Posibilii beneficiari ai schemei de pe raza UAT CRISTESTI ii gășiti in tabelul de mai jos: 

Potentiali beneficiari OUG5_2024_pentru_UAT_CRISTESTI (APASA AICI)

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este de echivalentul în lei a 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Resursele financiare totale sunt de 1.200.000.000 lei, reprezentând echivalentul a 243.239.956 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2024.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024.

Cererile se depun la APIA BOTOSANI!!!!

Sari la conținut