Primăria Comunei Cristești informează populația privind măsurile suplimentare de biosecuritate pentru protejarea păsărilor domestice împotriva gripei aviare
În contextul în care, la nivel european, au fost raportate numeroase focare de gripă aviară în ferme și la păsările sălbatice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă aplicarea următoarelor măsuri în gospodării:
-
Separarea păsărilor: În măsura posibilităților, se vor separa rațele și gâștele de alte păsări domestice.
-
Limitarea accesului păsărilor în aer liber: Păsările vor fi ținute închise în spații amenajate. Dacă acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea se vor face într-o zonă acoperită, inaccesibilă păsărilor sălbatice.
-
Fără apă de suprafață: Este interzisă adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoare deschise, accesibile păsărilor sălbatice.
-
Limitarea accesului în zona de exploatare: Numai o persoană va avea acces în spațiul unde sunt păsările, pentru a reduce riscul transmiterii bolii.
-
Prevenirea contactului cu alte animale: Evitați contactul păsărilor cu alte animale, inclusiv rozătoare și animale de companie.
-
Dezinfectarea încălțămintei: Folosiți încălțăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau dezinfectați încălțămintea la intrare.
-
Prevenirea contactului cu luciuri de apă: Accesul păsărilor la lacuri, râuri și alte surse de apă trebuie evitat pentru a limita contactul cu păsările sălbatice.
-
Atenție sporită pentru vânători: Vânătorii sunt rugați să evite aducerea virusului în gospodării prin manipularea echipamentelor și a păsărilor vânate.