ANUNT! Depunere dosare pentru subventie incalzire sezon rece 2024-2025 – DOCUMENTE NECESARE

Va anuntam ca incepand cu data de 15.10.2024 puteti depune dosarele pentru subventia de incalzire pentru iarna 2024-2025, respectand urmatoarele cerinte:

DOCUMENTELE DOVEDITOARE PRIVIND COMPONENŢA ŞI VENITURILE FAMILIEI/PERSOANEI SINGURE:

PENTRU  LEMNE, COMBUSTIBILI PETROLIERI SI SUPLIMENT ENERGIE

–  contractul de vânzare- cumpărare, contractul de închiriere,  pentru a  dovedi calitatea
de proprietar sau chiriaş, pentru imobilul/apartamentul/locuinţa la care se solicită
ajutorul ;

– actele de identitate (B.I., C.I., certificat naştere copii) ale membrilor familiei, din care să
rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;

– certificatul de căsătorie;

– hotărâre judecătorească privind plasamentul, încredinţarea, adopţia copilului,
dispoziţii privind tutela, curatela, sau stabilirea altor măsuri de protecţie pentru copii;

– adeverinţă de venit cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii cu
mențiunea de a se specifica pe adeverință dacă salariatul primește da/ nu  bonuri
valorice și care este valoarea acestora;

– cupoane : pensie (orice tip de pensie), alocaţii şi indemnizaţii, ajutor de şomaj, sau
pentru orice altă prestaţie socială , din luna anterioară depunerii cererii;

 – adeverinţă de la facultate pentru studenţi, din care să rezulte dacă beneficiază  sau
nu de  bursă;

– decizia de impunere pentru persoanele care realizează venituri din activităţi
independente sau chirii;

– adeverinţa de rol agricol ( pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate).

-certificat de rol fiscal  eliberat de Primăria Cristești, din care să rezulte bunurile detinute în proprietate pentru toţi membrii
familiei

In cazul detinerii în proprietate  a unui autoturism/autoturisme şi/ sau  motocicletă/motociclete  se va prezenta cartea de identitate a autoturismului
pentru  evidenţierea vechimii.

Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire

A. Bunuri imobile

1. Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate
în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona
rurală mp, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente.

B. Bunuri mobile

1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe
drumurile publice.
2. Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de
10 ani, cu excepția celor utilizate si/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu
dizabilități.
3. Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor
necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației
Biosferei Delta Dunării.

C. Depozite bancare

1. Cel puțin unul dintre membrii familiei deține in calitate de titular, unul sau mai
multe depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea
câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

Sari la conținut