Biserica ”Sfintii Arhangheli” – Unguroaia

Satul Unguroaia face parte din comuna Cristești și este situat la o distanță de 5 km de centrul comunei și la 23 km de municipiul Botoșani. 

Accesul în sat se face pe un drum pietruit care  se ramifică din drumul ce leagă centrul comunei de satul Oneaga.

Bătrânii din comuna Cristești spun că satul Unguroaia datează de la înființarea comunei și nu a avut biserică niciodată, fiind filie a Parohiei ”Sf. Ilie” Cristești până în anul 1990.

Datorită programului inițiat de IPS. Mitropolit Daniel, ca nici un sat din Mitropolia Moldovei să nu fie fără biserică și cu sprijinul PS. Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în anul 1999, s-a ridicat un paraclis cu hramul ”Sf. Arhangheli”,  în vecinătatea școlii care funcționa atunci.

În anii care au urmat, oamenii care locuiau în vecinătatea paraclisului fie s-au mutat, fie au decedat, iar casele au fost demolate rămânând o singură casă folosită de ciobanii din zonă. Școala a fost dezafectată, o școală nouă construindu-se în zona populată a satului. Astfel paraclisul a rămas izolat, în afara satului.

La inițiativa IPS. Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în anul 2011 s-au început demersurile pentru construirea unei biserici în intravilanul satului Unguroia. Terenul pentru noua biserică a fost donat de către dl. Aciobăniței Ioan, dna. Aciobăniței Maria și dna. Cocriș Elena. Proiectul și documentațiile tehnice au fost întocmite de Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Sectorul de Patrimoniu și Construcții Bisericești, iar autorizațiile și avizele necesare au fost obținute prin efortul Protopopiatului Botoșani.

Parohia cuprinde 18 familii ortodoxe;
În anul 2015, preotul Marcel Asmarandei a fost hirotonit pe seama acestei parohii, fiind primul preot paroh al acestei comunităţi;

Cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, al Primăriei şi al Şcolii Gimnaziale Cristeşti se organizează, începând cu anul 2016, tabăra de vară “Bucuriile credinţei” la care participă copii din toată comuna;
– Proiecte social- filantropice, misionare şi educaţionale care se desfăşoară în cadrul parohiei:
– Un creştin bun – un elev bun
– Martie – luna pentru viaţă
– August – luna bucuriei la Unguroaia
– Copii buni – copii fericiţi
– Fie timpul rău sau bun, va veni şi la noi Moş Crăciun
– Sfinţii – prietenii tinerilor

Cu sprijinul autorităţilor locale şi al donatorilor s-a ridicat clopotniţa, s-a realizat catapeteasma, iar în prezent se lucrează la troiţa de la intrarea în sat, la casa socială din curtea bisericii şi la finalizarea lucrărilor interioare şi exterioare ale bisericii

GALERIE FOTO:

[Best_Wordpress_Gallery id=”11″ gal_title=”Biserica Unguroaia”]

 

Sari la conținut